Şobolanul râde:)

Mă strâng de gât, mă ciupesc de obraji şi se înnoadă în mine stări fără nume, fără capăt. Niciodată mai mult decât în perioada asta a anului nu am ghiveciul ăsta de amintiri în mine şi-mi trec prin faţa ochilor, ca prin vis, o suită nebună de imagini cu mine tăvălindu-mă în zăpadă, lăsând urme pe care aş fi vrut să le regăsesc şi la anul şi la anul şi la anul... cu mine pe sania trasă de o maşină, cu mine şi râsul meu de şobolan-din-desene-animate, cu mine râzând, cu mine plângând, cu mine ţinută de mână, cu mine uitată, cu mine visată. Poate că e un amestec fericit de vin fiert, sfârşit de an şi o arhitectură de emoţii perfect proporţionate, dar în ce fel îmi râd ochii şi cum dansează clipele şi cum s-au potrivit toate când dincolo de geamurile, nici prea curate, nici prea murdare, s-a lăsat dezvăluită zăpada mult aşteptată!

Sau poate doar sunt beată! Hai, noroc!:)